„Suntem un Guvern pro business, care pleacă de la premisa că dacă toate afacerile merg în țară, toată lumea are șansa să o ducă mai bine, un Guvern care încurajează inițiativa economică, care încearcă să dezvolte un parteneriat cu investitorii, care încearcă să aducă administrația în siotuația de partener al mediului de afaceri și al celui care inevstește. Avem linii de acțiune definite relative clar. În primul rând, reface capacitatea administrativă, să simplificăm procedurile, să mărim viteza de luare a deciziilor și viteza de derulare a tuturor prcedurilor de aprobare, de avizare, de eliberare a diferitelor tipuri de autorizații”; a afirmat Ludovic Orban, în cadrul dezbaterii organizate de Confederația Patronală Concordia, „Dialog pentru Dezvoltare”.
Premierul a mai spus că „mediul de afaceri are nevoie de asigurarea unei competiții oneste”.
„Statul trebuie să fie un arbitru, care să nu creeze discriminări, ci să cereeze delimitări cât mai clare, personal, sunt în favoarea introducerii în corpul legii a unor reglementări cât mai clare”, a completat acesta.
Ludovic Orban a menționat că dorește înființarea unui Consiliu consultativ cu mediu de afaceri, pentru a aborda situația mediului de afaceri pe mai multe planuri.
„În ceea ce privește relația mediul de afaceri, am cerut miniștrilor, de asemenea, și vreau să avem, pe lângă Consiliul Tripartit și Consiliul Economic Social, un Consiliu consultativ cu mediul de afaceri, să abrodăm problematica care există la nivel general, dar și pe fiecare sector în parte. Voi, ca parteneri de mediu de afaceri, știți cu ce vă confruntați și în ce măsură ar putea Guvernul ar putea face lucruri pentru a ajuta mediul dumneavoastră și care să permite dezvoltarea afacerilor, creșterea competitivității și posibilitatea de a face profit, că orice om care investește dorește să facă profit”, a explicat Orban.
Președintele lieberal a adăugat că proiectele de infrastructură trebuie realizate foarte rapid.
„Clar o să asigurăm un management mult mai bun al proiectelor de infrastructură de transport, la infrastructură, România nu se poate dezvolta, trebuie să fructificăm avantajele pe care nu le-am fructificat până acum, e clar că marile proiecte de infrastructură trebuie realziate cu cea mai mare viteză posibilă și înlăturate toate barierele care au întârziat sau blocat proiectele de infrastructură de transport”, a explicat Orban.
Totodată, președintele PNL a susținut că nu poate fi ascuns faptul că există o criză în ceea ce privește forța de muncă și dorește ca România să meargă în direcția liberalizării pieței de muncă pentru cetățenii români din afara țării.
„Nu trebuie să ne ascundem că există o criză de forță de muncă, cu specializare calificată, aici am gândit mai multe soluții, pe lângă liberalizarea pe piața muncii pentru cetățenii UE, în jurul României sunt peste două milioane de românmi care în contextual liberalizării, pot lucra aici. Cu siguranță dăm semnale către românii din Diapora care și-ar putea găsi aici locuri de muncă dacă ar crește calitatea serviciilor”, a motivat acesta.
Prim-ministrul și-a încheiat discursul prin a spune că dorința PNL este de a organiza alegeri anticipate, deoarece sprijinul de care dispune Guvernul acum, vine din partea unei majorități eterogene.
„În încheiere, că voi prezenta și realitatea politică, eu vă spun ce vrem noi, dar nu poți întotdeauna ceea ce vrei poți și să faci. Guvernul a obținut un sprijin parlamentar stabil, eterogen și format din mai multe formațiuni politice. Azi am aflat că au revenit la calcularea pensiei în sectorul militar după pensia brută, nu netă, numai chestii de-astea vin în fiecare zi, sunt vreo 20 de inițiative care vor pune o mare probleme în asuprirea guvernării. Sigură că România are nevoie de o guvernare stabilă, dorința noastră va fi, în măsura în cae putem, consituțional să putem avea alegeri anticipate, pentru că într-un fel acționează un Guvern cu un sprijin eterogen, altfel acționează un Guvern care se bizuie pe voturil cetățenilor, care dă majoritatea stabile. Vom încerca să punem cărămizi pentru o construcție care să se bazeze pe răsplătirea celor merituoși”, a conchis Ludovic Orban.
Premierul, Ludovic Orban, a participat, marți seară, la dezbaterea organizată de Confederația patronală Concordia „Dialog pentru dezvoltare”. La dezbatere a fost prezent și minsitrul Finanțelor, Florn Cîțu.